fbpx

Orar : Luni - Vineri, 8:30 - 17:00

EMAIL

contact@personalgenetics.ro

Suna Acum

021 311 0776

Boli cromozomiale

Ce sunt anomaliile cromozomiale?

Anomaliile cromozomiale sunt modificări ale numărului sau structurii cromozomilor. Cromozomii sunt structuri formate din ADN spiralizat ce se găsesc în nucleul fiecărei celule şi sunt în număr de 46 pentru specia umană.

Ce trebuie să ştim despre anomaliile cromozomiale

Anomaliile cromozomiale pot avea sau nu consecinţe asupra organismului şi sunt de două feluri:

  • Numerice: se modifică numărul total de cromozomi, apărând cromozomi întregi în plus sau în minus. De obicei aceste modificări prezintă consecinţe fenotipice (asupra aspectului şi funcţiei organismului), de exemplu: Sindromul Down, Edwards, Patau.
  • De structură: se modifică structura cromozomilor, spre exemplu unele fragmente pot lipsi sau duplica sau chiar migra de pe un cromozom pe altul, pot apărea cromozomi inelari, dicentrici, etc. Anomaliile de structură pot avea sau nu consecinţe la persoana în cauză, iar în unele cazuri, deşi nu se manifestă la persoana în cauză, manifestările pot apărea la descendenţii ce au moştenit modificarea.

Factori de risc pentru anomaliile cromozomiale:

Anomaliile cromozomiale pot apărea spontan sau pot fi transmise de la părinţi. Riscul pentru un făt de a avea o anomalie cromozomială este crescut dacă vârsta maternă depăşeşte 35 de ani sau dacă unul din părinţi prezintă o anomalie cromozomială echilibrată sau neechilibrată.

Importanţa testării genetice în anomaliile cromozomiale

Testarea genetică are rolul de a depista anomalia genetică, probabilitatea de a fi transmisă de la unul din părinţi (care prezintă anomalia echilibrată) şi riscul de recurenţă pentru sarcinile ulterioare.

Sindroame

 

Ce este sindromul Down?

Sindromul Down (sau Trisomia 21) este o boală cromozomială determinată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar. În mod normal, în fiecare celulă a organismului există 23 de perechi de cromozomi, cu câte un cromozom din fiecare pereche provenit de la fiecare părinte, în total însumând 46 de cromozomi. Persoanele cu sindrom Down prezintă 47 de cromozomi, cu 3 cromozomi în perechea 21 (în loc de 2). Astfel, persoanele cu sindrom Down prezintă un surplus de material genetic ce se va manifesta sub forma unor malformaţii fizice şi a întârzierii în dezvoltarea psiho-motorie.

Sindromul Down afectează aproximativ 1 din 1000 de nou-născuţi, având aceeşi frecvenţă la ambele sexe.

Principalele semne şi simptome ale sindromului Down sunt:

  • Hipotonia musculară prezentă în 80% din cazuri la nou-născut şi sugar, pentru care necesită fizio-kinetoterapie
  • Dizabilitatea intelectuală (IQ 25-90)
  • Hipostatură
  • Hernie ombilicală
  • Exces de piele pe ceafă
  • Boltă ogivală (palat dur înalt)
  • Occiput aplatizat
  • Hiperlaxitate ligamentară
  • Macroglosie (limbă de dimensiuni crescute)
  • Anomalii ale urechii
  • Punte nazală plată
  • Microstomie (gură de dimensiuni mici)
  • Micrognaţie (mandibulă de dimensiuni mici)
  • Distanţă mare între degetele 1 şi 2 de la picior
  • Mâini şi picioare scurte cu degete late
  • Pliu palmar transvers unic
  • Strabism
  • Pete Brushfield pe iris

Ce trebuie să ştim despre sindromul Down?

Sindromul Down poate apărea în cursul oricărei concepţii dar riscul de apariţie creşte odată cu vârsta maternă, fiind mai frecvent la femeile de peste 35 de ani.

O mare parte din sarcinile cu sindrom Down se opresc spontan din evoluţie, iar o mare parte din copii decedează în primul an de viaţă. Cu toate acestea, speranţa de viaţă a persoanelo cu sindrom Down a ajuns la aproximativ 60 de ani. Speranţa de viaţă este limitată însă datorită bolilor asociate, precum bolile autoimune (diabet, hipotiroidie), malignităţilor (leucemii, limfoame), bolii Alzheimer care afectează mai frecvent aceşti indivizi.

Factori de risc pentru sindromul Down:

Factorii de risc pentru sindromul Down sunt vârsta maternă peste 35 de ani şi prezenţa unei translocaţii (rearanjament) ce implică cromozomul 21 la unul sau ambii părinţi.

Importanţa testării genetice în sindromul Down

Testarea genetică stabileşte diagnosticul de sindrom Down pe baza unei suspiciuni clinice. În cazul testării prenatale prin cariotip din vilozităţi coriale sau celule fetale din lichid amniotic se poate stabili cu certitudine dacă fătul este afectat şi tipul de sindrom Down.

Astfel, părinţii sunt informaţi încă din timpul sarcinii.

Ce este sindromul Edwards?

Sindromul Edwards (sau Trisomia 18) este o boală cromozomială determinată de prezenţa unui cromozom 18 în plus. În mod normal o persoană are în fiecare celulă a organismului 23 de perechi de cromozomi, cu câte un cromozom din fiecare pereche provenit de la fiecare părinte, în total însumând 46 de cromozomi. Persoanele cu sindrom Edwards prezintă 47 de cromozomi, cu 3 cromozomi în perechea 18 (în loc de 2). Astfel, persoanele cu sindrom Edwards prezintă un surplus de material genetic ce se va manifesta sub forma unor malformaţii fizice şi a întârzierii în dezvoltarea psiho-motorie.

Sindromul Edwards afectează aproximativ 1 din 5000 de nou-născuţi.

Principalele semne şi simptome ale sindromului Edwards sunt:

  • Malformaţii cardiace
  • Malformaţii renale
  • Malformaţii digestive
  • Omfalocel
  • Întârziere în dezvoltarea psiho-motorie
  • Artrogripoză (deformări articulare)
  • Microcefalie
  • Occiput proeminent
  • Urechi malformate şi jos implantate
  • Hipertelorism

Ce trebuie să ştim despre sindromul Edwards?

Aproximativ 95% din sarcinile cu sindrom Edwards se opresc spontan din evoluţie şi 90-95% din copii cu sindrom Edwards decedează în primul an de viaţă, speranţa de viaţă fiind semnificativ redusă datorită malformaţiilor severe.

Factori de risc pentru sindromul Edwards:

Factorii de risc pentru sindromul Edwards sunt vârsta maternă peste 35 de ani şi prezenţa unei translocaţii ce implică cromozomul 18 la unul sau ambii părinţi.

Importanţa testării genetice în sindromul Edwards

Testarea genetică stabileşte diagnosticul de sindrom Edwards pe baza unei suspiciuni clinice. În cazul testării prenatale prin cariotip din vilozităţi coriale sau celule fetale din lichid amniotic se poate stabili cu certitudine dacă fătul este afectat. Astfel, părinţii sunt informaţi încă din timpul sarcinii.

Ce este sindromul Patau?

Sindromul Patau (sau Trisomia 13) este o boală cromozomială determinată de prezenţa unui cromozom 13 în plus. În mod normal o persoană are în fiecare celulă a organismului 23 de perechi de cromozomi, cu câte un cromozom din fiecare pereche provenit de la fiecare părinte, în total însumând 46 de cromozomi. Persoanele cu sindrom Patau prezintă 47 de cromozomi, cu 3 cromozomi în perechea 13 (în loc de 2). Astfel, persoanele cu sindrom Patau prezintă un surplus de material genetic ce se va manifesta sub forma unor malformaţii fizice şi a întârzierii în dezvoltarea psiho-motorie.

Sindromul Patau afectează aproximativ 1 din 16.000 de nou-născuţi, având aceeaşi frecvenţă la ambele sexe.

Principalele semne şi simptome ale sindromului Patau sunt:

  • Întârziere în dezvoltarea psiho-motorie
  • Malformaţii cardiace şi viscerale severe
  • Microcefalie (perimetru cranian mic)
  • Holoprozencefalie (absenţa separării celor două emisfere cerebrale)
  • Anomalii oculare
  • Polidactilie (prezenţa de degete supranumerare)
  • Ciclopie
  • Urechi malformate, jos implantate
  • Omfalocel
  • Leziuni ale scalpului

Ce trebuie să ştim despre sindromul Patau?

Sindromul Patau poate apărea în cursul oricărei concepţii dar riscul de apariţie creşte odată cu vârsta maternă, fiind mai frecvent la femeile de peste 35 de ani.

O mare parte din sarcinile cu sindrom Patau se opresc spontan din evoluţie, iar majoritatea copiilor afectaţi decedează în primul an de viaţă. Supravieţuirea este limitată datorită malformaţiilor severe.

Factori de risc pentru sindromul Patau:

Factorii de risc pentru sindromul Patau sunt vârsta maternă peste 35 de ani şi prezenţa unei translocaţii ce implică cromozomul 21 la unul sau ambii părinţi.

Importanţa testării genetice în sindromul Patau

Testarea genetică stabileşte diagnosticul de sindrom Patau pe baza unei suspiciuni clinice. În cazul testării prenatale prin cariotip din vilozităţi coriale sau celule fetale din lichid amniotic se poate stabili cu certitudine dacă fătul este afectat. Astfel, părinţii sunt informaţi încă din timpul sarcinii.

Ce este sindromul Klinefelter?

Sindromul Klinefelter (sau Trisomia XXY) este o boală cromozomială determinată de prezenţa unui cromozom X în plus la bărbaţi. În mod normal o persoană are în fiecare celulă a organismului 23 de perechi de cromozomi, cu câte un cromozom din fiecare pereche provenit de la fiecare părinte, în total însumând 46 de cromozomi. 22 de perechi de cromozomi conţin cromozomi identici, o singură pereche conţinând cromozomi diferiţi la bărbaţi şi femei. Femeile prezintă 2 cromozomi X, iar bărbaţii un cromozom X şi unul Y. Persoanele cu sindrom Klinefelter sunt bărbaţi ce prezintă 47 de cromozomi, cu un singur cromozom Y şi doi cromozomi X. Mai rar, persoanele cu sindrom Klinefelter pot avea mai mulţi cromozomi X (ex. 48,XXXY). Astfel, persoanele cu sindrom Klinefelter prezintă un surplus de material genetic ce se va manifesta sub forma unor caracteristici fizice specifice.

Sindromul Klinefelter afectează aproximativ 1 din 1000 de nou-născuţii de sex masculin.

Principalele semne şi simptome ale sindromului Klinefelter sunt:

  • Hipotonia musculară ce poate apărea la nou-născut şi sugar
  • Talie mare
  • Aspect ginoid (feminin) al adultului
  • Ginecomastie (creşterea în exces a sânilor)
  • Pilozitate slabă, de tip feminin
  • Voce subţire
  • Microrhidie (testicoli de dimensiuni mici)
  • Sterilitate

Ce trebuie să ştim despre sindromul Klinefelter?

Sindromul Klinefelter poate apărea în cursul oricărei concepţii dar riscul de apariţie creşte odată cu vârsta maternă, fiind mai frecvent la femeile de peste 35 de ani.

Sindromul Klinefelter este descoperit accidental prenatal din cauza lipsei malformaţiilor şi este cel mai frecvent descoperit la pubertate când se observă lipsa dezvoltării caracterelor sexuale secundare de tip masculin.

Inteligenţa persoanelor cu sindrom Klinefelter este normală, uneori fiind însă semnalate probleme de achiziţie a limbajului. Speranţa de viaţă este normală.

Pentru a se induce sexualizarea de tip masculin se pot administra hormoni androgeni începând de la pubertate, iar dacă este cazul se poate apela la chirurgie pentru a îndepărta sânii.

Factori de risc pentru sindromul Klinefelter:

Factorii de risc pentru sindromul Klinefelter sunt vârsta maternă peste 35 de ani şi anomalii ce implică cromozomul X la unul din părinţi, spre exemplu sindromul Triplo-X al mamei.

Importanţa testării genetice în sindromul Klinefelter

Testarea genetică stabileşte diagnosticul de sindrom Klinefelter pe baza unei suspiciuni clinice, cel mai frecvent în adolescenţă. În cazul depistării prenatale prin cariotip din vilozităţi coriale sau celule fetale din lichid amniotic aceasta este cel mai frecvent întâplătoare, testarea realizându-se de obicei datorită suspicionării altor sindroame genetice.

Ce este sindromul Turner?

Sindromul Turner (sau Monosomia X) este o boală cromozomială determinată de absenţa unui cromozom X. În mod normal o persoană are în fiecare celulă a organismului 23 de perechi de cromozomi, cu câte un cromozom din fiecare pereche provenit de la fiecare părinte, în total însumând 46 de cromozomi. 22 de perechi de cromozomi conţin cromozomi identici, o singură pereche conţinând cromozomi diferiţi la bărbaţi şi femei. Femeile prezintă 2 cromozomi X, iar bărbaţii un cromozom X şi unul Y. Persoanele cu sindrom Turner sunt femei ce prezintă 45 de cromozomi, cu un singur cromozom X ( în loc de 2). Astfel, persoanele cu sindrom Turner prezintă o lipsă de material genetic ce se va manifesta sub forma unor caracteristici fizice specifice.

Sindromul Turner afectează aproximativ 1 din 1000 de nou-născuţi de sex feminin.

Principalele semne şi simptome ale sindromului Turner sunt:

  • Hipotonia musculară prezentă la nou-născut şi sugar
  • Hipostatură (cu 20 de cm mai scunde decât media populaţiei)
  • Exces de piele pe ceafă evidentă la nou-născută
  • Anomalii ale urechii (jos inserate)
  • Hipertelorism
  • Epicantus
  • Torace în scut
  • Pterigium coli
  • Linia de inserţie a părului situată jos pe ceafă
  • Malformaţii cardiace
  • Malformaţii renale

Ce trebuie să ştim despre sindromul Turner?

Sindromul Turner poate apărea în cursul oricărei concepţii, dar riscul de apariţie creşte odată cu vârsta maternă, fiind mai frecvent la femeile de peste 35 de ani.

O mare parte din sarcinile cu sindrom Turner (95%) se opresc spontan din evoluţie.

Inteligenţa persoanelor cu sindrom Turner este în general normală, dar în unele cazuri s-au semnalat dificultăţi de învăţare şi orientare spaţială. Două probleme importante sunt infertilitatea şi lipsa dezvoltării caracterelor sexuale secundare (a sânilor, conformaţiei feminine, pilozităţii normale). Sexualizarea se poate reliza prin administrarea de hormoni sexuali feminini la pubertate, dar fertilitatea nu poate fi influenţată.

Există mai multe forme ale sindromului şi anume:

  • Monosomia X completă, determinată de absenţa unui cromozom X complet
  • Monosomia X parţială, determinată de absenţa unor porţiuni ale cromozomului X
  • Sindromul Turner în mozaic, în care există două sau mai multe linii celulare: 45X,46XX sau 45X,46XX,47XXX, etc.
  • Sindromul Turner datorat unor anomalii structurale ale cromozomului X: cromozom X inelar, izocromozom X.

Factori de risc pentru sindromul Turner:

Factorii de risc pentru sindromul Turner sunt vârsta maternă peste 35 de ani şi anumite anomalii ce implică cromozomul X la unul din părinţi.

Importanţa testării genetice în sindromul Turner

Testarea genetică stabileşte diagnosticul de sindrom Turner pe baza unei suspiciuni clinice. În cazul testării prenatale prin cariotip din vilozităţi coriale sau celule fetale din lichid amniotic se poate stabili cu certitudine dacă fătul este afectat şi tipul de sindrom Turner.

Astfel, părinţii sunt informaţi încă din timpul sarcinii.

Teste

CIT12 – Cariotip lichid amniotic + FISH cromozomii 13, 18, 21, X, Y
CIT13 – Cariotip vilozităţi coriale + FISH cromozomii 13, 18, 21, X, Y
CIT14 – Cariotip lichid amniotic
CIT15 - Cariotip vilozităţi coriale
CIT3 – Cariotip sânge fetal din cordonul ombilical
CIT4 – Cariotip produs de concepţie
NIF01 – Test NIFTY Basic - Detecţia noninvazivă a trisomiilor fetale 21, 18 şi 13
NIF02 – Test NIFTY Advance - Detecţia noninvazivă a trisomiilor fetale 21, 18, 13 şi aneuploidiilor cromozomilor sexuali X si Y + trisomiile fetale 9, 16, 22
NIF03 – Test NIFTY Premium - Detecţia noninvaziva a trisomiilor fetale 21, 18, 13 şi aneuploidiilor cromozomilor sexuali X si Y + trisomiile fetale 9, 16, 22, + 83 sindroame de microdeleţie/microduplicaţie
NIM 10.4 - NIM Prenatal - Detecţia noninvazivă a trisomiilor fetale 21, 18, 13 şi aneuploidiilor cromozomilor sexuali X şi Y
NIM02 - cariotip molecular prenatal din lichid amniotic (tehnica arrayCGH)
NIM03 - cariotip molecular prenatal din vilozităţi coriale (tehnica arrayCGH)
NIM10.2 – NIM Prenatal Advance - Detecţia noninvazivă a trisomiilor fetale 21, 18, 13 şi aneuploidiilor cromozomilor sexuali X şi Y + 3 sindroame de microdeleţie: 1p36, 2q33.1, 5p15 (Cri-du-Chat)
NIM10.3 – NIM Prenatal Premium - Detecţia noninvazivă a trisomiilor fetale 21, 18, 13 şi aneuploidiilor cromozomilor sexuali X si Y + trisomiile fetale 9, 16, 22 + 7 sindroame de microdeleţie: 1p36,1q32-q41 (Van der Woude), 2q33.1, 5p15 (Cri du Chat), 10p14-p13 (DiGeorge 2), 11q23-qter (Jacobsen), 16p12.2-p11.2
PAN01.1 - Test PANORAMA – Detecția noninvazivă a trisomiilor fetale 21, 18, 13 și aneuploidiilor cromozomilor sexuali X și Y
PAN01.2 – Test PANORAMA extins - Detectia noninvaziva a trisomiilor fetale 21, 18, 13 si aneuploidiilor cromozomilor sexuali X si Y + 5 sindroame de microdeleție: 1p36, 5p15 (Cri-du-Chat), Prader-Willi/Angelman (15q11.2), 22q11.2 (DiGeorge)